Mangia: „Ne vom lupta pentru titlu și Cupa României”. Italianul și tactica pentru primul meci din play-off, în fața adversarului care săptămâna trecută a câștigat la Craiova

Mangia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși echipa sa a terminat sezonul regular cu două eșecuri, antrenorul Craiovei, Devis Mangia, a spus pentru prima dată răspicat, înaintea startului play-off-ului, că obiectivul în Bănie în acest sezon este câștigarea ambelor trofee, titlul și Cupa României, menționând că de acum încolo Universitatea va trebui să-și impună an de an aceste două obiective.

„Sigur, în acest an, vrem să ne batem pentru titlu și pentru Cupa României, sunt două obiective importante pentru noi și avem calitatea necesară pentru a ne îndeplini aceste țeluri. În Cupă suntem la doi pași distanță, iar în campionat avem ceva puncte de recuperat. Este nevoie să fim uniți, sunt foarte importanți jucătorii, trebuie să-i protejăm. Am zis tot timpul că vom vorbi după sezonul regulat de obiective. Cred că de acum încolo, de anul acesta și în anii viitori Craiova trebuie să aibă această mentalitate, de a se lupta pentru campionat. Și nu mai vreau să vorbesc de arbitri, anul trecut și în toată cariera mea nu am făcut asta, dar anul acesta am văzut că lumea așa face aici, însă de acum înainte nu mai vreau să vorbesc de arbitri, mai ales că eu consider că este foarte dificilă această meserie, de arbitru”, a spus Mangia.

Craiova debutează în play-off duminică, pe teren propriu, în compania Astrei. Partida începe la ora 20:30 și poate fi urmărită în format live text pe www.prosport.ro.

Devis Mangia spune că trebuie să schimbe ceva față de meciul trecut cu Astra, în care a pierut cu 1-2 pe teren propriu, pentru ca rezultatul să fie altul în jocul de duminică. „Este primul meci din play-off și vrem să-l câștigăm. Sunt sigur că va fi o atmosferă foarte bună și vrem să-i mulțumim pe fani. Trebuie să schimbăm ceva față de meciul trecut, fiindcă e evident că am făcut greșeli dacă am pierdut, trebuie să învățăm din acele erori. Echipa noastră are alte caracteristici acum, după ce a plecat Mitriță, dar eu sunt mulțumit de jucătorii pe care-i am. Problema nu a fost la apărători, ci la anumite situații de joc pe care trebuie să le interpretăm altfel”, a mai transmis italianul.

Oltenii încep play-off-ul de pe locul 3, cu 23 de puncte, la două diferență de FCSB, locul 2, și la patru lungimi de liderul CFR Cluj. Astra îl începe de pe locul 4, cu 21 de puncte.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×